AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență privind
adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii
completurilor de judecată în apel
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.493 din 28.12.2020 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D1344/28.12.2020,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect reglementarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, în sensul suspendării aplicării prevederilor art.54 alin.(2) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2022, inclusiv, astfel încât să se asigure un interval de timp rezonabil pentru pregătirea sistemului judiciar pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la soluționarea apelurilor în completuri formate din 3 judecători.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. Semnalăm că proiectul nu este însoțit de avizul de oportunitate emis de Secretariatul General al Guvernului, astfel cum prevede art.31 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.561/2009, cu modificările ulterioare.
4. Menționăm că un proiect de ordonanță de urgență cu obiect de reglementare similar, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.451 din 17.11.2020, a fost avizat de Consiliul Legislativ favorabil, cu observații și propuneri, prin avizul nr. 1169 din 18.11.2020. Din analiza prezentului proiect rezultă că au fost însușite observațiile de redactare cuprinse în avizul sus-menționat.
5. Pentru o facilă urmărire a procesului legislativ și a succesiunii actelor normative în materie, este de analizat dacă nu ar fi mai indicat ca soluția legislativă să constea într-un proiect de ordonanță de urgență de modificare a art.VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.239/2019.
Precizăm că aplicarea prevederilor art.54 alin.(2) din Legea nr.304/2004, cu modificările și completările ulterioare, a fost anterior suspendată, până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv, astfel cum s-a dispus prin art.VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2018, aprobată cu modificări prin Legea nr.239/2019.
PREȘEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr.1282/28.12.2020